Media
Schizofrenia este o tulburare cronică, cu efecte considerabile asupra abilităților funcționale ale persoanei. În plus, persoanele cu schizofrenie experimentează disfuncționalități datorită reacției de respingere din partea societății. Schizofrenia este greșit înțeleasă de publicul general și clinicienii au o responsabilitate în a combate miturile și credințele eronate despre această tulburare. Cunoștințele despre patologia asociată tulburării, abilitatea de a lucra cu o abordare de echipă și dorință de a relaționa cu persoana cu schizofrenie sunt esențiale pentru succesul unei intervenții.
Terapia ocupațională reunește într-o metodă coerentă mai multe abordări și își propune să promoveze sănătatea și starea de bine în toate aspectele vieții de zi cu zi. Programele de intervenție sunt structurate astfel încât să faciliteze integrarea și funcționarea persoanei în mediul său social, profesional, interrelational și personal. Principiul de bază al terapiei ocupaționale este implicarea activă a persoanei în procesul terapeutic.
Terapia ocupațională le oferă persoanelor cu schizofrenie posibilitatea de a-și îmbunătăți abilitățile practice necesare pentru performarea sarcinilor pe care le au de îndeplinit. Participarea activă în sesiunile de terapie reprezintă o oportunitate de a lua decizii și de a dobândi mai mult control asupra propriei situații. Cercetători precum Gerard Hogarty, de la Universitatea din Pittsburg, au arătat că terapia în combinație cu medicația antipsihotică este mai eficientă decât medicația singură în reducerea numărului recăderilor și în adaptarea la provocările pe care le implică schizofrenia.
Unul dintre aspectele deficitare cu care se confruntă persoanele cu schizofrenie îl reprezintă performarea rolurilor sociale. Rolul reprezintă un set de așteptări care definesc poziția unei persoane în societate. Rolurile au fost definite că “un buchet de atribute și așteptări social determinate, asociate unor poziții sociale”(Turner 1998). Când tulburarea debutează devreme persoana nu are timpul necesar pentru învățarea și exercitarea rolurilor, existând situații în care singurul rol, chiar și după vârstă de 35 ani, este doar acela de fiu/ fiica. În cazul în care schizofrenia debutează după 26 ani (vârstă de referință pentru considerarea unui handicap sau al unei tulburări), deși persoanele au avut timp să se implice în activități și roluri, abilitățile lor pot fi grav afectate de simptomele pozitive și negative.
Puține roluri rămase și performate de persoanele cu schizofrenie sunt văzute că fiind disfunctionale de către societate. Unul din aceste roluri este cel de pacient. Acest rol poate fi văzut că fiind disfuncțional deoarece implică un patern de comportament pasiv, dependent, opus celui activ, independent (Parsons, 1951; Pearlin, 1983; Wessen, 1965; Wolfensberger, 2000). În plus, indivizii diagnosticați cu schizofrenie au adesea deficit în învățarea și/ sau menținerea abilităților interpersonale necesare pentru a interacționa și a exersa roluri pozitive, acceptate social.
Acest deficit de abilitați se manifestă în domenii precum igiena personală, management financiar, obiceiuri legate de masă, gătit, utilizarea transportului public, folosirea timpului liber (Broekema, Dânz & Schloemer, 1975; Liberman et al, 1993; Mann et al, 1993). Tratamentul pentru aceste persoane poate reduce simptomele, iar programul de activități promovează implicarea în activitate și interacțiunile sociale.
Intervențiile prin care terapia ocupațională atinge aceste obiective în schizofrenie sunt:
Activități structurate – se dezvoltă abilități, se învață comportamente diverse, abilități de coping și management al timpului; potențial pentru dezvoltarea de abilități de petrecere a timpului liber și crește stima de sine când sarcinile sunt îndeplinite cu succes.
Activități expresive – se lucrează pe comunicarea nonverbală, abilități creative și emoționale; potențial pentru dezvoltarea de abilități de petrecere a timpului liber și crește stima de sine când sarcinile sunt îndeplinite cu succes.
Psihoeducație – folosită pentru a învață abilități de viață, dar și pentru managementul simptomelor; trainingul asertivitatea; a fi conștient de starea de sănătate.
Abilități de viață funcționale – autoîngrijire de bază, igiena, îmbrăcăminte, prepararea meselor și managementul banilor.
Trainingul abilităților sociale – eficient în mod special în grup, implică comunicare verbală și nonverbală.
Training pre/ vocational – include dezvoltarea de abilități de bază precum abilități de prezentare și interrelaționare, gestionarea timpului, management financiar. Obiectivele de reintegrare profesională trebuie gradate și uneori, poate fi nevoie de suport continuu.
Cele mai multe activități se adresează mai multor domenii deficitare și terapeutul trebuie să adapteze și gradeze activitățile pentru a veni cât mai bine în întâmpinarea nevoilor individuale sau ale grupului. Obiectivele tratamentului pot fi atinse în diferite feluri folosind o varietate de tehnici individuale sau de grup.
Elena Pană, terapeut ocupațional
Toate Drepturile Rezervate – Fundația Estuar
