Înțelegerea realității emoționale, fie că este cea proprie sau a celuilalt, este determinată de nivelul de inteligență emoțională personal. În acest sens suntem limitați din anumite puncte de vedere. Unii nu pot înțelege științele exacte, alții nu excelează la activitățile practice, alții au dificultăți în a înțelege arta, iar unii dintre noi au capacități mai slabe în a-și recunoaște propriile emoții sau de a înțelege emoțiile prin care trec ceilalți.
- Limitele personale
Înțelegerea realității emoționale, fie că este cea proprie sau a celuilalt, este determinată de nivelul de inteligență emoțională personal. În acest sens suntem limitați din anumite puncte de vedere. Unii nu pot înțelege științele exacte, alții nu excelează la activitățile practice, alții au dificultăți în a înțelege arta, iar unii dintre noi au capacități mai slabe în a-și recunoaște propriile emoții sau de a înțelege emoțiile prin care trec ceilalți.
Capacitatea fiecăruia de a empatiza reprezintă un instrument extrem de folositor atunci când ne dorim să înțelegem ceea ce se întâmplă în spatele unor manifestări comportamentale bizare, în spatele unui delir sau ce anume vrea să transmită o persoană cu schizofrenie atunci când vorbește fără sens.
Din aceasta perspectivă cred că este important că fiecare individ ce interacționează cu o persoană diagnosticată cu schizofrenie să fie conștient de abilitățile sale de relaționare și de empatie, astfel încât să își asume anumite limite personale ale înțelegerii. Și fiecare dintre noi avem astfel de limite, mie de exemplu știu că mi-ar fi foarte greu să interacționez cu persoane care au avut un istoric de violență față de ceilalți, iar aceasta este o limită pe care mi-o asum pentru că știu că nu am să pot aduce ceva pozitiv în relaționarea cu o astfel de persoană.
Dacă totuși suntem puși în astfel de situații consider că o atitudine de tipul știu că nu știu nimic poate fi mult mai productivă, deoarece poate spori limitele răbdării, toleranței și capacității de înțelegere și ne oferă oportunitatea de a învață.
- Al doilea motiv pentru care nu înțelegem schizofrenia este corelat cu motivul de mai sus și are legătură cu mecanismele de apărare pe care le folosim, iar unul dintre mecanismele care apar cel mai frecvent, în prima fază, atât în cazul bolnavului, cât și în cazul familiei, este negarea.
Se știe că prima reacție în față unei pierderi importante în viață este mecanismul de negare. Ne este greu să credem că cineva apropiat nu mai există, ne este greu să acceptăm că suferim de o boală gravă, sau incurabilă, sau că cineva drag nouă are o boala psihică care îi va afecta, în anumite cazuri, viață pe toată durata sa.
Negarea în acest caz ne apară de suferință pierderii, suferință pe care anticipăm că nu o putem suporta. În cazul schizofreniei aceasta suferință este direct corelată cu faptul că într-un anume fel, pierdem pe cineva, poate nu la propriu, dar îl pierdem pe cel pe care îl știam până atunci, deoarece schizofrenia aduce schimbări comportamentale importante și urmează o nouă etapă de adaptare pentru fiecare dintre membrii familiei.
Impactul negativ al acestei strategii are efecte adverse asupra evoluției bolii, punându-și amprenta asupra complianței la tratament. Dacă familia nu acceptă că unul dintre membrii are o suferință serioasă, care trebuie îngrijită și tratată, nici nu va caută cele mai bune soluții pentru el, iar acest lucru îl poate încuraja și pe bolnav să folosească același mecanism de apărare și să nege o bună perioadă de timp diagnosticul, refuzând să ia tratamentul sau să meargă să vorbească cu specialiști care să îi ofere suport.
- Din cauza prejudecăților despre boala psihică
Cred că este foarte dificil să înțelegem anumite probleme mai complexe atunci când mediul cultural și social în care trăim acționează ca o piedică în vederea înțelegerii. Îmi imaginez interferența acestor prejudecăți asemănător unor ochelari foarte murdari, care în loc să ne ajute să vedem mai bine, de fapt ne distorsionează realitatea și ajungem să vedem lucrurile altfel decât sunt, iar deciziile luate pe baza unor prejudecăți pot răni, pot duce la discriminare și excludere socială.
Unele dintre cele mai întâlnite prejudecăți referitoare la boala psihică, nu neapărat referitoare la schizofrenie, suna cam așa:
– Bolile mintale sunt contagioase
– Bolile mintale sunt cauzate de forțe ale răului sau de vrăjitorie
– Oamenii cu boli mintale sunt adesea violenți
– Oamenii cu boli mintale ar trebui ținuți în spital
Aceste prejudecăți și multe altele au fost infirmate de studiile de specialitate, iar multe dintre ele nici nu au nevoie de infirmare, deoarece cred că se bazează pe niște scheme de gândire care nu au legătură cu realitatea secolului în care trăim (cum ar fi cea că bolile psihice sunt cauze de forțe ale răului sau de vrăjitorie)
- O rudă apropiată a prejudecăților este indiferența.
În cazurile, fericite de altfel, în care nu am avut de-a face noi înșine sau cineva apropiat cu un anumit gen de suferință psihică tindem să ne ținem la distanta de astfel de probleme, iar energia psihică investită în înțelegerea problemei este minimă, limitandu-ne de cele mai multe ori la niște explicații superficiale și confortabile din punct de vedere psihic (cum sunt prejudecățile, stereotipiile sau informațiile neverificate științific, dar care suna adevărat).
Probabil că este un anumit tip de economie psihică sănătoasă, însă de cele mai multe ori ea nu face decât să întrețină o anumită atitudine generală care îi dezavantajează pe cei care suferă de schizofrenie. De exemplu în încercarea sănătoasă a persoanelor cu schizofrenie de a-și găsi un loc de muncă, o ocupație care să le structureze timpul și care să le ofere sentimentul de a fi utili din punct de vedere social se lovesc de foarte multe ori de ignoranța celorlalți și de prejudecățile aferente “oamenii cu boala psihică nu sunt buni de nimic și ar trebui internați definitiv în spital”.
- Din lipsa educației vis-a-vis de sănătatea mintală
Simptomele schizofreniei sunt unice, sunt diferite de simptomele celorlalte afecțiuni fizice sau psihice, astfel încât este nevoie de informații specializate și complexe pentru a înțelege ce se întâmplă în mintea/ creierul cuiva cu schizofrenie.
Pe fondul lipsei de educație foarte multe persoane confundă simptome specifice din schizofrenie cu defecte de caracter. De exemplu lipsa cronică a voinței din schizofrenie (abulia) este confundată cu lenevia, sau cu a alegere personală “pur și simplu nu vrea să facă nimic!”. Acesta fiind doar un exemplu minor, existând și simptome de genul halucinațiilor sau inversiunii afective ce pot da bătăi de cap și specialiștilor, iar în aceste cazuri este nevoie de foarte multă informație pentru a înțelege care sunt cauzele acestor simptome.
- Schizofrenia înseamnă și un dezechilibru chimic la nivelul neurotransmitatorilor, de aceea este dificil să înțelegem și să empatizam cu bolnavul atunci când are halucinații vizuale, auditive, tactile, etc. sau când este catatonic ori hiperactiv.
De aceea de multe ori este necesar să ne recunoaștem neputința în fața acestor simptome, să nu încercam să le oprim cu diverse metode sau terapii de șoc, să nu încercam să le demontăm sau să contrazicem bolnavul, deoarece discursul nostru nu vă avea asupra dezechilibrului, singura strategie care poate funcționa în aceste cazuri fiind medicamentația.
- Suferință persoanei cu schizofrenie este incredibil de mare
Având în vedere cantitatea foarte mare de suferință implicată în schizofrenie cred că ne este foarte greu să înțelegem prin ce trec persoanele care sunt diagnosticate cu aceasta boală. Ne este greu să empatizam, să ne punem în pielea celuilalt și să încercam să îi înțelegem suferință, deoarece ar reprezenta o suferință prea mare chiar și pentru noi.
Este cumva asemănător cu încercarea de a înțelege cum este viața pentru cineva care este orb din naștere. Îmi este aproape imposibil, chiar dacă aș încerca să îmi trăiesc o parte din viață legat la ochi. Aș reuși doar să aproximez experiența, să înțeleg cât de cât. Nimic mai mult.
La fel este și în cazul schizofreniei, fiecare dintre noi a simțit frica, însă cred că puțini dintre noi au simțit frica, angoasa pe care o trăiesc persoanele cu schizofrenie în momentul în care au un delir de persecuție însoțit de halucinații amenințătoare pe care nu le pot opri sau controla. Cineva își definea experiența din timpul episoadelor psihotice ca fiind “un coșmar din care nu te poți trezi”.
Toate Drepturile Rezervate – Fundația Estuar