Dumitru Segărcenu lansează primul său volum de poezii

RO: Dumitru Segărcenu, alias Serj, lanseză primul lui volum de poezii „Iubire, flori şi stele în versurile mele”. Apariţia cărţii este un vis împlinit pentru Serj și este un exemplu pentru ceilalţi că atunci când îţi doreşti cu ardoare ceva şi lucrezi în această direcţie, lucrurile se concretizează. Poeziile reflectă sensibilitatea autorului şi ne conduc într-o lume unde dragostea şi frumosul predomină. 

Aflându-mă pe un plai de Paradis,

Mergeam plutind alăturea de tine,

Sorbind adânc esenţele-ţi divine

Şi nu ştiam dacă trăiesc un vis.

Pentru apariţia volumului, poetul a beneficiat de  încurajare din partea echipei, suport  şi ajutor din partea colegilor săi din proiect.

Vă invităm să fiţi alături de autor, la lansarea volumului de poezii: „Iubire, flori şi stele în versurile mele”, care va avea loc sâmbătă, 24.07.2021, la ora 14:00, la NOAH SofySPORT PLAY, din bulevardul Uverturii nr. 140, Sector 6, Bucureşti. 

Proiectul  Sănătatea mintală are nevoie de EMPOWERMENT/ ACF_7_MM_444 este derulat de Fundaţia Estuar în parteneriat cu Opportunity Associates Romania și beneficiază de o finanțare nerambursabilă în valoare de 246.714,00 Euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

EN: Dumitru Segărcenu, alias Serj, launches his first volume of poems "Love, flowers and stars in my lyrics". The publication of the book is a dream come true for Serj and is an example for others that when you desperately want something and work in this direction, things come true. The poems reflect the author's sensitivity and lead us into a world where love and beauty predominate.

"Being on a paradise field,

I was floating next to you,

Deeply absorbing your divine essences

And I didn't know if I was living a dream. "

For the publication of the volume, the poet received encouragement from the team, support and help from his colleagues in the project.

We invite you to be with the author, at the launch of the volume of poems: "Love, flowers and stars in my lyrics", which will take place on Saturday, 07/24/2021, at 14:00, at NOAH SofySPORT PLAY, Uverturii boulevard no. 140, Sector 6, Bucharest.

The Mental Health project needs EMPOWERMENT / ACF_7_MM_444 is developed by the Estuar Foundation in partnership with Opportunity Associates Romania and benefits from a non-reimbursable financing amounting to 246,714.00 Euros, through the Active Citizens Fund Romania program, financed by Iceland, Liechtenstein and Norway through EEA Grants 2014-2021.

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă / Working together for an inclusive Europe

Înapoi la pagina principală

Toate Drepturile Rezervate - Fundatia Estuar