Cu liceenii la psiholog – despre relații, negocieri și tatuaje

Relația pe care o ai cu mama este ca în povestea cu cuiele bătute în ușă de bunicul, când copilul făcea rele. Nu mai aveți povestea aia în abecedar?

– Nuuu, ce poveste? – strigă în cor o gașcă de fete de a 11-a, dornice să afle secretul unei relații avantajoase cu părinții.

– Păcat, s-o fi scos din programă… Era un bunic care i-a spus nepotului că va bate câte un cui în ușă de fiecare dată când copilul va face rele. Și la un moment dat ușa s-a umplut de cuie. Copilul a propus ca acum să scoată câte un cui de fiecare dată când face o faptă bună. În final a reușit să le scoată pe toate și i-a zis bunicului că gata, totul s-a rezolvat, și-a răscumpărat toate faptele rele. Da, dar au rămas găurile, i-a zis bunicul. Fiecare ceartă, dispută, jignire, lasă urme. Relația dintre doi oameni trebuie cultivată și îngrijită ca o plantă, dacă vreți s-o aveți cât mai mult timp. Închipuie-ți că tu și mama ta aveți împreună această plantă, nu că ea e mama și tu fiica, e ca și când ați fi prietene – îi zice psihologul Estuar unei puștoaice care de două zile nu mai vorbea cu maică-sa, după o ceartă la telefon în care mama îi ceruse să-i spună câți invitați o să aibă la majorat, iar ea refuzase să-i spună, pentru că nu știe și nici nu are cum să afle.

Asta se petrece la ora de consiliere psiho-socială ținută lunar de doi psihologi de la Fundația Estuar. De data asta sunt mai multe fete și un băiat. La ora precedentă fusese toată clasa prezentă și discuțiile s-au purtat mai mult în jurul definiției „sănătății mintale”. Ce înseamnă să fii sănătos mintal și cât de sănătoși sunt cei diferiți de normă. La ora asta discutăm despre negociere – cum să faci pe cineva să facă ce vrei tu, le traduce psihologul – iar fetele sar în sus de bucurie. Au atâtea chestii de negociat, îndeosebi cu mamele, acum în prag de 18 ani, când majoratul nu mai are răbdare să le ia din custodia părinților și să le arunce în lumea mare, încât ora asta nu-și putea găsi un timing mai bun.

Unanim, clasa decide că cel mai bun ar fi un exercițiu în care una dintre fete să o convingă pe mama să o lase să-și facă un tatuaj. Ea e ea, mama e psiholoaga Estuar, care are la ea toate argumentele mămoase ale lui „vai, mamă, dar nu se poate așa ceva!”. Sceneta se joacă în fața clasei, și în spatele fiecărei protagoniste stau armate de mame și fiice, care timp de generații au tocit aceleași cuvinte păguboase:

– Vreau să-mi fac un tatuaj! – anunță fata abrupt.

– Vai, mamă, nu se poate așa ceva! – vine replica mamei, ca o minge de tenis aruncată la perete.

– Dar eu vreau, ce?!

– Nu se poate, tatuaje au numai pușcăriașii.

– … O să-l fac într-un loc în care nu se vede –  i se suflă din prima bancă

– Dar tatuajul e ceva atât de urât și permanent, nu te gândești?

– Dar eu vreau…

– Nu te las, nu sunt de acord.

– Dar mai am cinci luni și fac 18 ani, și după aia gata, sunt majoră, fac ce vreau.

– Da, dar trăiești la mine în casă și trebuie să respecți regulile mele…

Cele două monoloage sunt întrerupte de celălalt psiholog, care vede că se bate pasul pe loc:

– Astea sunt toate argumentele pe care le ai? Doar că tu vrei?

Fata e descumpănită, dar contraatacă:

– E, să zică mersi că i-am spus, că știu o fată care are un tatuaj și părinții ei nici nu știu, pentru că e într-o zonă intimă și….

Se stârnește o rumoare în clasă, practic fiecare fată are o relație similară cu mama ei, fie că e vorba de tatuaje sau alte pretenții adolescentine, iar concluzia lor e că mamelor nu le pasă, nu au timp să le asculte și nici nu prea vor, sunt nervoase, grăbite, de cele mai multe ori se țipă și totul se încheie cu câte o tăcere ostentativă de câteva zile.

– Și de ce țipi când vorbești cu mama? întreabă psihologul.

– Pentru că și ea țipă, și eu vreau să mă audă, să mă aud și eu pe mine… , ridică un ton pițigăiat o fată din ultima bancă, unghii false și cârlionți, răsucind nervos pe bancă telefonul mobil.

– Dar ai pus întrebările corect, atunci când ai întrebat-o ceva?

Mai devreme se discutase despre avantajele lui „cum te face asta să te simți?” în locul unui „de ce?” agresiv, iar fetele tot nu pricepeau care e problema cu „de ce?”. Ești curios, întrebi direct, ce mare lucru? Așa faci cu colega de bancă, la fel de simplu trebuie să fie oriunde, cu oricine. Iar mama, ei bine, ea de asta există, ca să te facă pe tine să te simți bine, să te asculte și să-ți facă toate poftele, că de aia te-a făcut, nu?

    Ore ca asta sunt ținute de câteva luni în 20 de licee din România (București, Giurgiu, Ploiești, Cluj), în cadrul proiectului „Educați azi, valoroși mâine”, derulat de Fundația Estuar. Orele țintesc pregătirea liceenilor pentru viața de adult, consiliere psihologică și vocațională și se vor încheia în aprilie 2016 cu planuri de dezvoltare personală pe care liceenii vor fi ajutați să le construiască împreună cu psihologii Estuar.

Aceiași psihologi oferă în paralel ore de consiliere profesorilor și părinților.

***

Proiectul este finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea finanțării nerambursabile este de 1.954.183 RON. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009 – 2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine Fundației Estuar. Pentru informaţii oficiale despre Granturile SEE accesaţi www.eeagrants.org sau www.granturi-corai.ro.